Ne-am cunoscut acum 10 ani, însă viața ne-a dus, la vremea aceea, în direcții diferite. Ani mai târziu, povestea noastră a găsit o nouă șansă și a reînceput exact de unde se terminase. Nu ne-am imaginat niciodată că dragostea poate fi măsurată în kilometri, zboruri și… răbdare. Eu locuiam în Praga, iar el în Londra. Am devenit maeștri în planificări de zboruri, întâlniri în aeroporturi și mesaje de „te iubesc” trimise la ore imposibile. De fapt, când tragem linie, au fost 32 de zboruri în care unul zbura către celălalt, parcurgând în total 40.576 de kilometri doar pentru a reduce distanța dintre noi. Între zboruri și prea multe rămas-bun-uri, am găsit timp să descoperim 7 țări împreună, să ne plimbăm mână-n mână pe străzi noi și să râdem la cafenele cochete. Și în sfârșit, a sosit momentul mult așteptat. După ani de iubire la distanță, am decis că povestea noastră merită un nou capitol: o viață împreună. Am ales să ne așezăm în Barcelona, unde bagajele rămân mereu despachetate, iar pașapoartele își găsesc odihnă în sertar. Acum, când dragostea noastră nu mai are nevoie să traverseze țări pentru a exista, suntem gata să facem următorul pas. Vă invităm să fiți alături de noi în ziua în care vom spune "Da" în fața altarului, celebrând începutul vieții noastre ca soț și soție!